Nordic Nest Bd. Mihalache

Apartament 3 camere - 57 mp

Proiectul de design interior Nordic Nest redă noua viață a unui apartament de 57 mp, situat într-un bloc construit în anul 1967 de pe Bulevardul Mihalache din București. Printr-o reamenajare completă și modernă, apartamentul cu trei camere – living, două dormitoare, bucătărie și baie – a fost transformat pentru a răspunde dorinței unui cuplu tânăr de a crea un spațiu actual, cu influențe scandinave. Testul de stil a ajutat la identificarea preferințelor cuplului și a ghidat procesul creativ, conturând direcția generală a proiectului.

Plan de amenajare pentru apartament 3 camere 60 mp Bd. Mihalache - schiță arhitecturală.
Moodboard proiect de design interior Nordic Nest Bd. Mihalache

Renovarea a implicat decopertarea completă a suprafețelor, schimbarea ferestrelor și a ușilor, înlocuirea instalațiilor electrice și termice, precum și optimizarea izolației termice și fonice. Structura apartamentului a fost ajustată pentru a spori funcționalitatea: cămara a fost transformată într-o mică toaletă de serviciu, iar ușile au fost amplasate strategic pentru o mai bună amenajare. Livingul a fost conceput pentru serile relaxante petrecute în doi, dar și pentru a primi cu ușurință prieteni în vizită. Dotat cu o canapea spațioasă, o masă de dining extensibilă, un raft DIY pentru bar la cererea clientului, un mini frigider de vinuri și rafturi pentru obiecte personale, acest spațiu este o combinație armonioasă între funcționalitate și estetică. Pentru a crea o atmosferă caldă și relaxantă, s-a optat pentru o paletă de culori neutre, alb și lemn de stejar natur, completate de elemente din materiale naturale și linii organice. 


Bucătăria a fost echipată pentru eficiență și confort, incluzând mașină de spălat vase, chiuvetă multifuncțională, frigider, cuptor electric și microunde integrate, o plită duală (electrică și pe gaz) și spații de depozitare. Dormitorul matrimonial a fost dotat cu un televizor generos și soluții personalizate de depozitare, pentru a maximiza confortul și funcționalitatea. Al doilea dormitor a fost gândit ca un spațiu multifuncțional – un home office, dormitor pentru oaspeți la nevoie și viitor dormitor pentru bebe, fiind proiectat pentru a se adapta pe măsură ce familia va crește. Dressingul adiacent băii a fost proiectat în așa fel încât să mascheze o mașină de spălat rufe, un uscător de rufe și spații dedicate pentru depozitare, oferind loc și pentru masa de călcat.


Toate piesele de mobilier au fost realizate pe comandă, urmând planurile 3D ale proiectului, pentru a asigura un nivel ridicat de personalizare și utilitate. Nordic Nest este o reamenajare care îmbină funcționalitatea și confortul cu un vibe pozitiv, într-un design scandinav modern, ideal pentru o familie tânără aflată la început de drum.


HIGHLIGHTS


  • Spațiu de zi multifuncțional de 17mp, împărțit în zonă de relaxare și dining.
  • Dining cu masă rotundă extensibilă de 4-6 persoane.
  • Bucătărie minimalistă de 5.73mp, mobilier de bucătărie pe comandă în culori deschise, fronturi uși fără mânere, deschidere cu frezare (gola), aparatură electrică încorporată.
  • Ușă bucătărie glisantă din sticlă pe structură metalică, făcută la comandă.
  • Dormitor multifuncțional de 13.35mp: home office, dormitor pentru oaspeți, depozitare, facil de transformat în camera bebelușului doar prin adăugarea unui pătuț, comoda fiind transformabilă în măsuță de schimbat scutece prin adăugarea extensiei, iar partea centrală a dulapului a fost proiectat ca dulap de copil, cu bară de umerașe ușor de accesat și sertare multiple.
  • Dormitor matrimonial de 11,44mp, pat dublu 180x200cm și corp de depozitare pe comandă cu spațiu pentru televizor suspendat.
  • Toaletă de serviciu 1mp, vas de toaletă, chiuvetă îngustă și rafturi suspendate pentru depozitare, ușă de acces specială pliabilă Porta Doors Alfa.
  • Baie 3.45mp, cadă, vas toaletă, chiuvetă și oglindă cu spațiu de depozitare.
  • Dressing 2.52mp cu mobilier pe comandă, care maschează mașină de spălat rufe și uscător și masă de călcat, cu uși cu deschidere prin pliere.
  • Mobilier realizat la comandă: mobilier de bucătărie, unitate living pentru zona TV, corp îngust de depozitare sticle de vin ce funcționează și ca mască pentru cablurile aparatului de aer condiționat în living, dulap dormitor, corp depozitare dormitor, corp depozitare dressing, proiecte realizate de Minimalist Interior Design Studio.


Te-ar putea interesa și alte proiecte:

Design interior bucătărie apartament de inspirație scandinavă.
 Good Vibes Arcadia

Apartament 3 camere -  70 mp

Living scandinav in amenajare interioară pentru apartament 3 camere.

Family Hygge

Apartament 3 camere - 63 mp

Amenajare interioară apartament 4 camere 79 mp Shades of Grey Chiajna

SHADES OF GREY CHIAJNA

Apartament 4 camere - 79 mp

Share by: