Verner Panton a creat scaunul iconic Panton (1959-1960), fiind primul scaun cantilever (într-un singur punct de sprijin) dintr-o singură bucată de plastic. Scaunul Panton Classic este versiunea originală a scaunului, cu finisaj lucios lăcuit.
Verner Panton (Danemarca, 1926 – 1998) a terminat în 1951 Royal Academy of Fine Arts din Copenhaga cu specializare în arhitectură. După câțiva ani petrecuți în echipa de designeri ai lui Arne Jacobsen, și-a deschis propriul studio în 1955, apoi a lansat o succesiune de proiecte de arhitectură, mobilier și textile de o înaltă originalitate. În 1958, a proiectat celebrul scaun Cone, sub forma unui cornet de înghețată. Acest design iconic i-a adus recunoaștere internațională, apoi a atras atenția prin instalațiile și decorurile sale de scenă. Stilul lui de forme sculpturale și culori vibrante a revoluționat designul scandinav în anii 1960.
În toată această perioadă a lucrat neîncetat la un proiect care i-a fost foarte aproape de inimă, scaunul cantilever (într-un singur punct de sprijin) dintr-o singură bucată, în formă de S: celebrul S-Chair, denumit și scaunul Panton. Prima încercare a fost fabricată de către Thonet, dar nu a avut succes. Apoi a abordat compania Hermann Miller, însă aceasta a abandonat proiectul, neavând încredere în acest design.
Panton povestea cum într-o zi a venit la studioul lui Rolf Fehlbaum, fiul familiei fondatoare Vitra, și a văzut prototipul scaunului Panton, însă acesta nu era suficient de stabil pentru a se așeza pe el. Rolf a întrebat de ce nu este băgat în producție acest scaun, iar Panton i-a răspuns: “Cincisprezece – douăzeci de producători au încercat, dar toți au refuzat proiectul pe diferite motive”. Atunci Rolf a contactat imediat telefonic un tehnician Vitra, Manfred Diebold. “Fără Rolf, nu ar fi existat scaunul Panton”, a spus Verner Panton.
Vitra a crezut în idee și astfel anul 1963 a marcat startul colaborării dintre Vitra și Verner Panton și astfel a apărut unul dintre cele mai iconice scaune ale secolului 20. S-a dovedit a fi o provocare aproape imposibilă, deoarece contururile îndrăznețe imaginate de către designer trebuiau să se împace cu limitele fizice ale tehnologiei plasticului și cerințelor de producție. A implicat câțiva ani de cercetare, testare, creații aruncate și dezvoltări continue de prototipuri. Forma finală a scaunului a fost încoronarea a zece ani de prototipuri făcute manual din poliester laminat, armat cu fibră de sticlă.
O serie limitată de 150 de bucăți a fost produsă în 1967. A fost primul scaun cantilever făcut tot din plastic. Forma sa sculpturală, în culorile vibrante ce îl caracterizau pe Verner Panton, a stârnit o adevărată senzație. Cu toate acestea, producția a fost oprită deoarece materialul s-a dovedit a fi insuficient de durabil și producția mult prea complexă și costisitoare. După mai multe teste făcute cu spuma poliuretanică rigidă de la Bayer, a început producția în masă în 1968 cu o tehnică inovativă de mulaj, ceea ce a rezultat într-o cantitate mai mare, dar care încă necesita un finisaj manual extrem de anevoios. Verner Panton și Vitra nu au fost satisfăcuți de rezultat și astfel au continuat cercetările pentru alternative. Au crezut că au găsit soluția în noul material termoplastic dezvoltat de BASF, deoarece procesul de injecție în mulaje reduceau considerabil timpul de finisare. Totuși, tehnologia la acel moment nu permitea variații în grosimea materialului, ceea ce a dus la modificarea designului și astfel materialul s-a dovedit a fi mult mai puțin rezistent în timp decât s-a crezut inițial, făcând ca scaunul să se rupă și astfel să dauneze imaginii companiei Vitra. Producția a fost așadar oprită în anul 1979. I-a luat mulți ani companiei Vitra să își revină după șocul acestui defect de calitate a produsului.
Cu toate acestea, interesul pentru scaunul Panton s-a menținut de-a lungul timpului și Vitra a reînceput producția în 1990, reîntorcându-se la spuma rigidă poliuretanică cu implicațiile complexe de finisare, dar care atribuia mult mai multă rezistență produsului. Tehnologia plasticului a progresat, și astfel a apărut o nouă variantă din polipropilenă. Treizeci de ani după lansarea inițială pe piață, unul dintre telurile cheie ale lui Panton a fost atins: scaunul de plastic ca un produs industrial accesibil. Verner Panton a murit la scurt timp înainte de a fi prezentat scaunul în 1999 către marele public. Vitra a fabricat acest design – care poate fi văzut în numeroase muzee și expoziții – în două variante din acel moment: scaunul Panton Classic în spumă poliuretanică rigidă cu o suprafață lucioasă și scaunul Panton din polipropilenă cu finisaj mat. Din 2007, modelul din polipropilenă a fost disponibil și în varianta pentru copii, Panton Junior, păstrând planurile originale ale designerului.
Panton a proiectat scaune și corpuri de iluminat, textile și covoare, atât în culori vibrante, dar și alb și negru, cu forme ireale, multe dintre acestea fiind fabricate de către Fritz Hansen. A creat corpuri de iluminat și pentru Louis Poulsen. În întreaga sa carieră, Panton a creat produse originale și revoluționare. Văzut ca un adevărat vizionar, a fost întotdeauna cu un pas înaintea traditionalului design scandinav.
Pentru mai multe detalii, vezi vitra.com
Minimalist Home Stories & more este destinația perfectă pentru iubitorii de design interior. Aici vei descoperi articole despre tendințele momentului, despre culori, inspirație pentru decorul locuinței și tot ce trebuie să știi despre colaborarea cu un designer de interior – o lectură interesantă pentru cei pasionați de frumusețea fiecărui detaliu al amenajării interioare.
Abonează-te aici pentru a primi direct în căsuța de e-mail inspirație din lumea designului interior.
Te-ai abonat la newsletter-ul Minimalist. Home stories & more.
Oops! A intervenit o eroare. Încearcă din nou mai târziu.
Minimalist Interior Design Studio oferă servicii de design interior complete pentru cei care doresc ajutor în amenajarea spațiului, de la consultanță până la implementare. Colaborăm îndeaproape cu fiecare client pentru a crea proiecte unice, de la amenajarea interioară a apartamentelor mici până la renovarea spațiilor ample. Cu o abordare personalizată, ne asigurăm că fiecare colț al locuinței tale reflectă stilul și confortul dorit.
Minimalist Home Stories & more conține ocazional conținut sponsorizat, produse oferite și linkuri de afiliere. Toate aceste tipuri de conținut sunt clar marcate. Mulțumim pentru sprijinul acordat articolelor care fac posibil acest blog.
Te-ai abonat la newsletter-ul Minimalist. Home stories & more.
Oops! A intervenit o eroare. Încearcă din nou mai târziu.
Va multumim pentru inscrierea la newsletter-ul Minimalist. Home stories & more.
Minimalist. Home stories & more.
Designed by Hello Web
Minimalist. Home stories & more.
Designed by Hello Web